Ganduri... despre scoala:

BALAN MARIUS - fost elev al primei generatii a scolii, iunie 2015:

Amintiri ... si mari emotii ale unui fost elev din prima generatie a Scolii Generale Nr. 1, Bistrita

Doamne,…… cum pot aluneca atat de repede 50 de ani! Nici acum nu realizez de ce viteza timpului pentru noi, oamenii, se deruleaza atat de repede ti neiertatoare. Cateodata, copletit de amintiri ti nostalgii am impresia ca anii vietii unui om se scurg cu aceeati repeziciune ca ti a sunetului sau a luminii in Univers. Pentru mine, 50 de ani au trecut ca un pocnet de bici. Ma intorc in timp, in toamna 1964, anul deschideriii oficiale a edificiului tcolii Gen. Nr. 1 Bistrita. Eram al IV-lea elev, in ordine alfabetica, patind cu emotie pe uta principala.

O zi ploioasa de 15 septembrie, ata cum se vede ti in pozele originale facute de singurul fotograf din Bistrita cu studio - d-l Enescu, prezent la toate evenimentele tcolare de atunci. În aceasta tcoala, am venit in clasa a II-a, avand-o ca invatatoare pe tovarta Rusu. Atunci, ata era modul de adresare:,,tovarata invatatoare".

Îmi amintesc cu drag de primul director al tcolii, d-l Pavel Purcilean, care de dimineata pana seara era prezent in tcoala ti nu accepta intrarea nestanjenita pe terenul de sport, dupa orele de curs.

Anii s-au scurs ti m-am trezit in clasa a V-a cand am avut-o ca diriginta pe doamna Octavia Barbos, careia ii port un adanc respect ti ii doresc multi ani de acum inainte. O adanca recunottinta port tuturor profesorilor care mi-au indrumat patii: d-na Pop Viorica de biologie, d-na Ghingheli de muzica, d-na Dragan de romana, d-na Pop Ioana de educatie fizica sau renumitul profesor de matematica d-l Ioan Olteanu, in fata caruia daca nu erai pregatit tremurai ca varga. Dansul era ti cel mai dur, care mai tragea cate o rigla la palma sau cate o scatoalca dupa ceafa. Avea ti cate o vorba hazlie la ora de algebra cand incurcam semnele - cu + : ,,ai minus in cunostinte " sau ,,sa te vad cu + la cap ". Atunci, nimeni nu depunea nicio plangere pentru aceste mici incidente, ci din contra, parintii le multumeau dascalilor ti iti cereau scuze in numele copiilor.

În prima saptamana din vacanta de vara, tcoala organiza excursii interesante in tara, de unde eram nelipsit. De obicei, eram insotit de mama mea, care nu ma lasa nesupravegheat nicio clipa. Parintii se implicau mult in pregatirea elevilor, nu lasau totul pe seama profesorilor.

Dupa rememorarea acestor amintiri care mi-au facut placere, mai pot spune doar atat : viata lunga acestei minunate tcoli, sanatate ti putere de munca tuturor cadrelor didactice care predau aici, iar celor care au trecut in nefiinta, celor care m-au definit ca elev ti om pentru societate, sa le fie tarana utoara ti memoria binecuvantata!

IULIU ZSEJKI, absolvent al scolii, promotia 1976, iunie 2015:

Ganduri ale unui fost elev…

Doamnelor si domnilor,

Îmi face o deosebita placere sa particip la aceasta manifestare, la aniversarea a 50 de ani de existenta a tcolii. Ca fost elev, generatia 1976, nu pot incepe altfel ,decat multumind tuturor celor care au contribuit la formarea noastra ca oameni ti care ne-au impartatit atat din cunottintele, cit ti din experienta lor de viata: profesorii ti personalul tcolii Generale nr. 1, Bistrita.

Îmi cer scuze ca nu-I voi evoca pe toti cei pe care at fi dorit sa-i mentionez, dar voi incerca sa va spun cateva lucruri despre ceea ce au insemnat acei ani pentru mine ti cum mi-au influentat evolutia mai departe.

Voi incepe cu d-na Franchy Liliana care ne-a preluat in clasa a V-a pentru a ne invata frumoasa limba a lui Shakespeare. A fost o provocare pentru noi, a fost ti pentru dansa, cert este ca pe mine m-a facut intr-atat sa iubesc aceasta limba , incat ti astazi sunt pasionat de ea ti, chiar ti in familie, am un profesor de limba engleza! Ceea ce m-a impresionat este faptul ca prin anul patru de studiu, ne-a capacitat sa predam noi cate o lectie noua, pentru a vedea ce inseamna sa fii profesor. Va inchipuiti cat de mult ti de temeinic a trebuit sa ne pregatim pentru o asemenea provocare!

As dori sa fac o mentiune speciala legata de dl. profesor Olteanu Ioan, care ne-a predat matematica. Toata lumea il considera un profesor excelent, dar extrem de sever. Toti eram speriati de dansul dar si de orele de matematica pentru care se invata asiduu. Dansul ne-a rugat ca la sfartitul fiecarui an tcolar, din clasa a V-a ti pana in clasa a VIII-a sa facem un conspect cu materia invatata, mai ales teoremele ti demonstratiile de la geometrie. Eu i-am urmat sfatul ti am realizat in fiecare vacanta de vara aceste conspecte. Erau printre cartile mele acasa. Mai tarziu, la inceputul clasei a XII-a, am fost in situatia de a relua toata matematica invatata din clasa a V-a ti pana la zi, ca parte a pregatirii pentru admiterea la facultate. Volumul de munca fiind imens, nu am mai apucat sa reiau Geometria plana ti in spatiu care se invata in clasa a XII-a. La admitere, chiar inainte de proba scriaa la Geometrie plana ti in spatiu ti Trigonometrie, mi-am adus aminte de acele conspecte din tcoala generala. Am apucat, intr-o zi, sa trec prin conspecte ti, am scris de 9,30 la acea proba. Extraordinar este faptul ca materia era atat de bine structurata ti de utor de parcurs, incat intr-o zi, s-a putut realiza acest lucru, iar cunottintele indeplineau cerintele chiar ti pentru clasa a XII-a!

Nu pot incheia aceasta scurta evocare fara a mentiona numele doamnei profesoare Barbos Octavia care ne-a fost diriginta in gimnaziu. O profesoara exceptionala ti un om exceptional! A fost, poate, ca o mama pentru noi. Ne-a invatat, ne-a ghidat, ne-a imbarbatat, ne-a motivat, ne-a muttruluit, a facut absolut tot ceea ce ar face un parinte pentru copiii lui!

În final, nu pot decat sa spun ca toti profesorii, dar absolut toti, cei mentionati sau nementionati, personalul nedidactic, merita toata recunottinta ti iubirea noastra pentru daruirea, abnegatia ti profesionalismul lor. Cu siguranta, devenirea noastra, oameni realizati professional iti are radacina solida in munca ai viata lor! Va multumesc.

NICOLAE BĂCIUT, director Directia pentru Cultura Mures, iunie 2015:

Scoala Gimnaziala Nr. 1, Bistrita - Mai tanara ca mine, tanara mereu!

Nostalgie e putin spus atunci cand gandurile mele se intorc in timp spre un loc, spre o lume in care mi-am descoperit...lumea…din care destinul meu si-a deschis orizonturi.

Scoala Generala Nr. 1 din Bistrita e acest loc in care am descoperit ce forta au cuvintele, cate taine ascund si cat de minunat e sa incerci sa le descoperi. Era in 1969. Odata ca niciodata!

Parintii mei reuseau sa-mi implineasca un vis care incepuse sa ne confiste zborul nostru, al celor "de la tara": obtinusera transferul meu de la Scoala Generala din Chintelnic la Scoala Generala Nr. 1 din Bistrita. Era scoala spre care veneau dinspre satele din jurul Bistritei, elevi dornici de performanta, care trebuiau sa-si depaseasca si conditia apartenentei lor sociale, dar si sa faca eforturi suplimentare, pe care le presupunea o naveta cu trenul, cu "desteptarea" la ora 5 si cu intoarcerea dupa 16,30.

Totul avea un pret, dar multi dintre "navetistii" de atunci au adus prestigiu scolii, prin rezultate imediate si prin cele realizate in timp.

Am dat si eu atunci tot ce-am avut mai bun in mine, dornic sa confirm rezultatele fratelui meu mai mare, Grigore Baciut, care se impusese prin rezultatele sale in elita scolii.

Doi ani scolari, 1969-1970 si 1970-1971, am fost si eu elevul, pe atunci, Scolii Generale Nr. 1. Ajunsesem intr-a saptea B, avand diriginta pe tovarasa Maria Ghingheli si profesoara de limba si literatura romana pe tovarasa Maria Dragan. Doamne, insa, Doamne (cu majuscula!) amandoua. Si colegi admirabili: Mircea Panait, colegul meu de banca, Mircea Garaz si Gabriela Florescu, Cristina Cepanaru - premiantii clasei, dar si colegii mei de la Chintelnic, Mariana Muntepop si Liviu Sebestean. Mi-i amintesc pe toti, cu locurile fiecaruia in banca, de parca ar fi fost ieri ziua despartirii, desi cu multi nu m-am mai vazut de peste patru decenii, purtandu-i insa mereu in sufletul meu, avand pentru fiecare un gand bun, pe masura caldurii cu care m-au inconjurat si inteles atunci, mai ales ca in aprilie 1970 ramasesem orfan de mama.

Imaginea emblematica a acelor ani persista in continutul unui singur termen: exigenta. Directorul scolii, prof. de matematica Pavel Purcelean, impunea respect si, poate, transmitea si putina frica. Ceea ce nu stiam noi atunci, dar am realizat mai tarziu, era ca trebuiau pusi in armonie sute de copii din noul cartier Viisoara, dar si din satele dimprejur. Si fara exigenta ar fi fost greu de tinut lucrurile sub control. Nu vreau sa fac niciun fel de comparatie, fiindca, din pacate, n-am mai intrat in scoala mea din 1971, dar atunci se facea scoala. Cu invatatura nu era de glumit.

La cincizeci de ani, o scoala se poate considera tanara. Avantajul ei e ca, oricat de multi ani va adauga in actele ei de identitate, va ramane mereu tanara prin cei care-i vor pasi pragul. Istoria unei scoli se scrie cu oamenii ei - dascali si elevi. Fiecare are partea lui de contributie la aceasta istorie. Nu stiu cati dintre absolventii scolii au devenit oameni de cultura, intre alte nobile profesiuni.

Se pare, totusi, ca sunt singurul care poate pune in rafturile bibliotecii scolii un numar important de carti - peste saptezeci - spre mandria scolii si a fostului ei absolvent. Într-un fel, biografia mea literara isi leaga inceputurile de aceasta minunata scoala. Primele mele poezii le pregatisem atunci, la indemnul profesoarei Maria Dragan, pentru un concurs literar, la care nu am mai ajuns sa particip. Dar de atunci, am ramas in competitie, nu cu alti scriitori, ci cu mine insumi, incercand sa fiu in fiecare zi mai bun decat in ziua precedenta.

Gandul meu e sa ajung intr-o zi, din nou, in clasa mea de la etajul I, sa ma intalnesc cu colegii de-atunci, cu cei de acum, cu cei care mai cred in forta miraculoasa a literaturii. Pana atunci, "La multi ani", scoala draga, cu ai tai toti elevi si oameni care au slujit-o de-a lungul timpului, cu credinta, cu devotament, cu profesionalism.

ANI BOB, fost elev, parinte, vicepresedinte Asociatia Parintilor, iunie 2015:

Dupa 35 de ani - in aceeasi scoala…

De-a lungul timpului, fiecare zi de 15 septembrie a insemnat ceva deosebit pentru mine si a avut emotia sa specifica. În anul 1980, la inceputul clasei a III-a, pasii m-au adus la Bistrita, la Scoala Generala nr. 1. În prima zi de tcoala, copletita de emotiile unui nou inceput, am mers cu mama de mana, ca de altfel toti colegii din clasa mea, fiind o clasa nou formata pentru copiii transferati de la alte scoli. Nu a fost greu sa asimilez cunostintele si sa ma ridic la nivelul performantelor scolare, mai greu a fost sa ne cunoastem in acest grup nou.

Amintirile frumoase s-au conturat din ciclul gimnazial, mai ales ca doamna diriginta Elvira Alunita Maxim a fost ca o mama pentru noi, ea fiind liantul pentru inchegarea acestui nou colectiv. Pe langa activitatea zilnica imi amintesc si de alte lucruri frumoase din scoala, specifice acelor vremuri: panoul de onoare pentru pionieri, brigada ,,Ghimpele".

Au trecut anii si acum retraiesc de tapte ani emotiile zilei de 15 septembrie, la aceeasi Scoala Gimnaziala nr. 1, cu cei doi copii - Cristiana (clasa a III-a) si David (clasa a VII-a), precum ti cu o parte din dascalii care m-au indrumat si pe mine. Pentru ca totul are o ciclicitate in viata, tata a fost presedintele Comitetului de parinti, iar eu am participat la infiintarea ti functionarea Asociatiei de Parinti -Prietenii Elevilor nr.1, inca din anul 2008 .

Acelasi clinchet de clopotel, aceleasi sali de clasa, in curtea mare aceeasi multime de elevi, an de an, timp de 50 de ani, cu o echipa de oameni dedicati pentru a ne pregati pentru viata, imi trezesc bucuria si totodata amintirile de a fi fost elevul acestei scoli minunate. Nu se compara nimic pe lumea aceasta cu emotiile traite pe bancile scolii, fie ca elev, fie ca parinte.

prof. Mihai LITINSCHI, iunie 2004:

Incerc sa gasesc o explicatie trecerii trepidante a celor 14 ani -exact o treime din intreaga mea activitate profesionala - petrecuti in Scoala Generala nr. 1 Bistrita. Au fost ani de referinta, ani de bilant, scursi ca o rasuflare grabita, comprimand parca timpul intr-o incercare nefireasca de a persifla legile fizicii.

Concursuri, examene, ore de curs...

Intalniri colegial-profesionale, lansari de carte, ore de concentrare in fata virtualei foi albe a monitorului, invitandu-ma s-o umplu...

O conlucrare armonioasa, plina de satisfactii, in preajma colegilor de catedra, profesionisti desavarsiti, cu un numar remarcabil de reusiti la concursurile nationale si la olimpiadele de specialitate...

Colegi noi, batand la portile afirmarii, ajutati de echipa sa depaseasca momentele mai dificile ale debutului...

Camarazii care, implinindu-si rostul si sorocul, au plecat sa se odihneasca, insotiti de caldura grijii noastre de a-i sti sanatosi si optimisti...

Copii minunati, paisprezece generatii zburand spre inaltimea idealurilor visate, unii deja implinindu-le, altii cladindu-le viguros, trapta cu reapta...

O scoala vrajita de zane bune sa-si implineasca menirea prin oamenii sai nu mai putin minunati, care isi exprima astfel, intr-o perpetua stafeta, NEVOIA DE NEODIHNA!

prof. MARIA PINTILIE, iunie 2004:

Mi-am intrebat adesea elevii daca-i grea matematica. Cei din clasele mai mici (a-V-a, a-VI-a) afirma ca nu-i grea daca o intelegi si daca inveti zi de zi, ca ii mai frumoasa ca alta discipline (indicand aici chiar limba romana). Cei din clasela a-VII-a, a-VIII-a, care au deja un stil de munca format, un rationament deja asezat, afirma ca-i frumoasa si recunosc meritul matematicii in formarea gandirii si chiar "profilului" viitorului adult.

Mi-am intrbat elevii daca le place matematica si raspunsul majoritatii a fost "da" , argumantand ca notiunile sunt foarte logic inlantuite, o notiune se sprijina pe cunoasterea alteia si deci insusirea lor devine usoara.

Mi-am intrebat elevii daca le place competitia si , din nou, raspunsul a fost afirmativ, motivand ca simt siguranta, stapanesc cunostiintele, ca doresc sa-si reprezinte scoala si profesorii in diversele confruntari. Marturie in acest sens o constituie numarul mare de elevi ai scolii noastre participanti la olimpiadele scolare si clasificarea lor pe locuri fruntase.Imi intreb de multe ori elevii ce nota vor lua in urma unui test de verificare a cunostiintelor.Pentru ca punctajul acordat este notat pe subiect, ei reusesc sa aprecieze corect.le spun elevilor mei ca "nu-i jignesc" cu subiecte banale, le construiesc gradat c dificultate, le spun ca-i respect si pe ei dar si munca mea.Si nimeni nu=i suparat pentru aceasta.

Mi-am intrebat elevii daca au emotii la testele nationale si unanim raspund ca de matematica nu le este frica.

Am intrebat, de asemeni profesorii de leceu "pe mana" carora au ajuns elevii scolii noastre despre felul cum acestia se prezinta, se descurca si s-au declarat multumiti de rezultatele si performantele ce le obtin, constituind apoi mandria liceelor la care au ajuns.

Prin urmare, MATEMATICA, pentru elevul harnic, constiincios, constient de necesitatea devenirii sale nu este o sperietoare ci o placere.Toate acestea vin de la profesori harnici, constiinciosi, cu dragoste pentru meserie, cu dragoste fata de copii.

ANDRADA MATEUT ODORHEAN, fosta eleva promotia 2004, septembrie 2004:

O cladire aflata pe un anumit bulevard, o curte care ofera copiilor atatea bucurii, o clasa care reprezinta pentru elevi o "a doua casa", ...asta reprezinta Scoala Generala Nr. 1 Bistrita pentru elevii sai.

Dascalii sunt dornici sa ne impartasesca si noua cateva lucruri din bagajul lor de cunostiinte, conducerea face tot posibilul ca sa ofere elevilor un spatiu calduros, ca cel familiar, profesorii ne invata, ne formeaza, ne educa ca sa devenim niste persoane instruite, corecte, cinstite si pline de bunatate.

S-a dovedit ca scoala aceasta a condus spre podium zeci de copii la diferite materii. Cu trecerea timpului, speram ca scoala aceasta va deveni "NUMARUL 1" in tot judetul, desi noi stim ca neoficial ea este deja!

DIANA BOIAN, fosta eleva promotia 2004, septembrie 2004:

O mare parte din viata omul si-o petrece in scoala.

Incepem clasa I cu emotii si bucurie in suflet si cei opt ani ai scolii generale ni se pare ca au zburat.

Uneori scoala inseamna stres pentru ca cine nu are emotii la o lucrare, teza sau olimpiadat Dar cand roadele muncii noastre se observa prin relizarile noastre, sufletul ni se umple de bucurie si satisfactie.

Sunt convinsa ca in anii liceului ne vom aminti cu tristete, dar si bucurie de nazbatiile facute in gimnaziu cu colegii si parca vom vrea sa fim iar copiii din scoala generala si sa retraim acele clipe.

Toti copii care invata vor ajunge cineva in viata si pot spera intr-un viitor mai stralucit!

eleva ANDREEA CHIPERI, fosta eleva promotia 2004, septembrie 2004:

Clopotelul suna! La auzirea acestui sunet fiecare dintre noi ne amintim cu drag de prima zi de scoala. Ziua, care a insemnat, poate, pentru noi toti cel mai emotionant moment din trecutul nostru.

Eram doar niste prescolari, cand am intrat pe portile scolii cu parintii de mana.Eram surprinsi si nedumeriti, nestiind ce inseamna a deveni peste cateva clipe scolari.

Doamna directoare ne-a primit cu drag si caldura.Am fost intampinati de doamna invatatoare, care ne-a indrumat apoi treptat pasii spre invatare si dragoste de carte.

Mai tarziu am patruns in lumea gimnaziului. A trecut ceva vreme pana ne-am deprins cu multimea de "PROFI", dar acum ne pare rau ca ne despartim de ei!

Vom patrunde intr-o lume necunoscuta.Dar pentru noi, elevii acestei scoli, GENERALA 1, nu a reprezentat numai o scoala, ci si un inceput pentru un viitor promitator!