Învățămant Gimnazial

Catedra de Educație plastică

„Artistul vede ceea ce alții pot abia întrezări” - (Leonardo da Vinci)

Școala Gimnazială Nr. 1 oferă elevilor săi un cadru adecvat desfășurării orelor de educație plastică, clase mari cu mobilier ergonomic, aparatură de proiecție a imaginilor și o bibliotecă cu un număr mare de cărți și albume de specialitate. Toate acestea au suferit o îmbunătățire substanțială în decursul celor 60 de ani de când ființează școala cu o modernizare și o aliniere la cerințele predării artistice din anii 2000.

Catedra de Limba română

„S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” - (Grigore Vieru)

„A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

Catedra de Limbi moderne

”Învățând o limbă străină nu învățăm numai cum gândesc și cum simt alte societăți, ceea ce au experimentat, valorile și cum se exprimă, ci avem totodată o oglindă culturală în care putem să vedem mai clar propria noastră societate” - (Edward Lee Gorsuch).

Pornind de la acest citat care ne inspiră, vă facem cunoscută viziunea cadrelor didactice din cadrul comisiei de limbi moderne a școlii și ideile după care ne ghidăm activitatea școlară.

Catedra de Matematică

Calitate şi performanţă ! - nici că se putea o descriere mai bună atât pentru şcoală, cât şi pentru inimoşii dascăli care au făcut parte de-a lungul anilor din colectivul catedrei de matematică. De aproape 60 de ani au pregătit generaţii, şi generaţii, care au dus cu ei în marile licee din oraş, faima şcolii: GENE 1. Au sădit, pe lângă dragostea pentru matematică, raţiunea şi simţirea, logica şi iubirea, bunul simţ şi respectul.

Catedra de Fizică

“Nimic nu este încheiat în investigația umană și nimic nu este ultimul cuvânt.” - (Roger Bacon)

Fizica este o ştiinţă a naturii, studiază formele de energie şi transformările lor. A contribuit la progres şi dezvoltare şi va contribui în continuare dar numai printr-o relaţie de pluri-inter-transdiciplinaritate cu celelalte ştiinţe. Fizica de gimnaziu este un abecedar ce conţine noţiunile de bază cu care elevii vor porni mai departe în marea investigaţie a lumii în care trăim. Pentru înţelegerea şi aprofundarea acestuia s-au ostenit profesori remarcabili care au motivat elevii pentru studiul fizicii şi aplicaţiile ei în viaţa cotidiană.

Catedra de Chimie

„În mare parte, viaţa poate fi înţeleasă dacă se exprimă prin limbajul chimiei. Chimia este o limbă internaţională, o limbă pentru toate timpurile, o limbă care explică de unde venim, ce suntem şi încotro ne îndreptăm. Limbajul chimic are o mare frumuseţe estetică şi face legătura între ştiinţele fizice şi ştiinţele biologice.” - Artur Kornberg (premiul Nobel pentru Medicină - 1959)

Catedra de Biologie

„Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ţine seama de legile ei.”(Grigore Antipa)

Catedra de biologie din Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa este una dintre catedrele care au avut un aport considerabil la consolidarea numelui şcolii în spaţiul bistriţean. Generaţii de elevi au fost pregătiţi de profesori inimoşi, care au descoperit în ei talente şi chemarea pentru studiul ştiinţelor naturii…

Catedra de Istorie

„Fără istorie nu este patrie și fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste către patrie” - (Bogdan Petriceicu Hașdeu)

În decursul celor aproape șase decenii de existență a acestei prestigioase instituții de învățământ, toate cadrele didactice care au activat în cadrul Catedrei de Istorie au avut ca obiectiv de bază a dărui tuturor copiilor care au învățat în băncile școlii noastre știința, priceperea și dragostea de a cunoaște și de a desluși tainele acestei frumoase discipline. Așa cum spune renumitul istoric contemporan Adrian Cioroianu ,, Istoria- cea mai frumoasă poveste” a fost și este predată și astăzi cu mult drag elevilor, de către profesorii inimoși de ieri: Maria Boca, Elena Iacoban, Dionisie Morar, Florica Mureșan, Sonia Paraschiva, Petra Răchitan, Livia Serea, Anna Suciu, Sur Genica, Alexandrina Timar, Zsejki Elisabeta și de astăzi: Cosmin Traian Istrate, Mihai Hecktor și Monica Ioana Orban.

Catedra de Geografie

Geografia înseamnă „studiul locurilor și al relațiilor dintre oameni și mediul lor. Începutul tuturor societăților umane și dezvoltarea comunităților, tradițiilor, tehnologiilor și culturilor lor au fost influențate de mediul în care au trăit.”

Este una dintre cele mai active catedre, care și-a făcut cunoscută prezența prin activități foarte multe și variate, toate cu conținut educativ și formativ!

Catedra de Religie

„Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu” - (Luca 8, 10)

Religia s-a dovedit a fi, în același timp, un fapt social și cultural, o componentă a vieții fiecăruia dintre noi care influențează multe aspecte și evenimente din viața societății.

În școala noastră, majoritatea părinților au solicitat ca fiii și fiicele lor să studieze religia. Vestirea învățăturii creștine a fost făcută mai întâi de către preoții Bujor Ioan, Mileșan Constantin, Pintea Ioan, Șugar Liviu, Turcu Ioan și Vidican Alexandru; lor le-au urmat profesorii Moldovan Teofil, Agrișan Marcel, Moldovan Sorinel-Vasile, Moldovan Marius-Cristian și Miheștean Alin-Georgian-Constantin care au devenit, mai apoi, preoți; pentru perioade mai lungi sau mai scurte, au fost profesori de religie în școala noastră Sabău (Șofran) Sanda (†), Tănasă Antonela, Cira (Ardelean) Georgeta, Sigartău Anca-Mirela (†), Pop Ștefania-Nectaria, Colțescu Daniel-Marius, Tornea Ștefania Raluca, Purcelean Cristina, Bulcă Daniel – pentru cultul ortodox, Chiciudean Iosif – pentru cultul greco-catolic și Murza Petru – pentru cultele neoprotestante.